Craiova Maxima, spiritul Universității!

Craiova Maxima, spiritul Universității!

Oltenia, Eterna Terra Nova…Atât de frumos sună imnul Universității Craiova cântat de inegalabilul Ciri Mayer și compus de Adrian Păunescu, de departe cel mai frumos imn al vreunei echipe românești, încât îmi aduc aminte de vorbele regretatului și totodată marelui Ilie Balaci:” .. încă de la încălzire oltenii din tribune își aruncau cușmele în sus de nu le mai găseau”.

Nea Ilie a fost omul care vorbea cel mai cu patos și cu nostalgie dintre toți foștii componenți ai Craiovei Maxima pe care i-am cunoscut. Aceste cuvinte semnificau entuziasmul spectatorilor care veneau la stadion în acea perioadă, să vadă jucând „Campioana unei mari iubiri „, așa cum era alintată Universitatea acelor vremuri.Nu voi zăbovi nici un moment pe tema identității actuale a clubului, care e Universitatea adevărată (a lui Rotaru sau Mititelu), mă voi referi doar la Universitatea Craiova, echipa la care am jucat și eu, una și aceeași echipă despre care ne vorbea și nea Ilie Balaci, în prima lui descălecare ca antrenor la „U”Craiova în 1998, și căruia am avut privilegiul să-i fiu elev într-o perioadă tulbure pentru Universitatea.

Dar de ce maxima?

Universitatea acelor vremuri era sinonimul fotbalului spectacol. Valoarea, dârzenia și entuziasmul tipic oltenesc din perioada de glorie a Craiovei, caracteriza atmosfera plină de contraste și valori actoricești, a unei zone unde într-adevăr fotbalul a fost și este trăit la cotele cele mai înalte. Am avut onoarea să fiu antrenat de majoritatea componenților marii echipe a Craiovei, începând cu Balaci, Cîrțu, Lung, Negrilă,Tilihoi, Ungureanu sau Irimescu, și i-am cunoscut prin alte împrejurări pe Cămătaru, Beldeanu și maramureseanul Zoli Crișan. Eu, un ardelean în Oltenia, patria tehnicității în fotbalul românesc, fie că eram la Electroputere, Extensiv sau Universitatea, aveam mereu dorința de a mă ridica la nivelul tehnic cu care publicul era obișnuit (cu reușite de cele mai multe ori), într-o zonă unde fotbalul se „mănâncă pe pâine”.

Istoria Craiovei Maxima începea însă cu prima generație de fotbaliști care câștiga primul titlu național, în sezonul 1973-1974, echipă din care făceau parte marele Oblemencu, Deselnicu, Țarălungă, etc, și desăvârșită cu cei menționați mai sus, urmându-i apoi o altă generație post-revolutie, care câștiga ultimul titlu in Bănie, în anul 1991 cu nea Sorin Cîrțu la timonă. Două sunt caracteristicile pe care le-am remarcat la toți componenții Craiovei Maxima : mentalitatea de învingatori și unitatea de grup . Cu toții aveau o aură fierbinte, mândră, sesizabilă din atitudinea fiecăruia, o atitudine care o resimțeam chiar și la miuțele în care se mai implicau în timpul antrenamentelor, și unde nu acceptau să piardă, ba chiar „băgau materiale”, cum se spune în termeni fotbalistici.

Vreau să vă spun că la Universitatea Craiova până și magazionerul, nea Ion Impușcătoiu, de-o viață la club, avea mentalitatea de învingător, iar această mentalitate o transmitea prin cuvintele de încurajare pe care le adresa înaintea jocurilor cu fermitatea-i oltenească care-l caracteriza. Din punct de vedere al unității de grup, efuziunea afectivă a acestor legende era evidentă, iar vorbele despre foștii coechipieri erau mereu la superlativ, cu exemple elocvente de cum tratau fotbalul atât în teren cât și în afara lui. Acești jucători fantastici erau elogiați peste tot în țară, iar faptul că Universitatea Craiova este și astăzi iubită pe întreg teritoriul românesc se datorează generației Maxima. Această echipă care nu avea complexe, juca mereu cu aceeași încredere și entuziasm, chiar dacă adversarul se numea, FC Argeș, Fiorentina, Kaiserslautern sau Dinamo.

Apropo de Dinamo, binecunoscuta aversiune față de echipa securității, datează tot din perioada anilor ’70-’80, când Dinamo câștiga la mustață titluri în dauna Craiovei, în special în sezoanele 1972-1973 și 1981-1982, și când se știa că echipa bucureșteană apela la metode nu tocmai sportive pentru a câștiga campionate. Dar, revenind la jucatorii maximi ai Craiovei, ei au fost mereu conștienți de faptul că luptau împotriva a două echipe (Steaua și Dinamo) sprijinite de sistemul acelor vremuri, ceea ce nu făcea decât să-i îndârjească și să-i unească și mai mult. Dar cu toate acestea, respectul între fotbaliștii echipelor acelor vremuri era evident, iar acest respect se observa la echipa națională, națională care se califica la Campionatul European din Franța 1984, având în componență 60-70% jucatori de la Universitatea Craiova.

Craiova Maxima a fost deschizătoarea de drumuri spre performanțele europene intercluburi. În sezonul 1982-1983, Universitatea ajungea până în semifinalele Cupei UEFA, fiind la o „lungime de crampon” (vorba lui Cornel Dinu) să o elimine pe Benfica Lisabona și să joace o finală Europeană, după 0-0 la Lisabona și 1-1 la Craiova. Pe semne că și acum se mișcă bara lui Crișan din finalul meciului retur, bară care ar fi putut aduce victoria Craiovei și calificarea în finală. Cele 4 titluri de campioană și cele 7 Cupe ale României, alături de alte meciuri memorabile din Cupele Europene, au facut din Universitatea Craiova, una din cele mai iubite echipe din istoria fotbalului românesc. Apogeul echipei, va da naștere la multe controverse, una dintre acestea fiind trecerea unor jucători la echipele bucureștene (Balaci și Cămătaru la Dinamo, Ungureanu și Lung la Steaua, Țicleanu la Sportul Studențesc).

Dar, ocolind aceste subiecte de polemică, Craiova Maxima rămâne prin unicitatea sa, echipa cea mai iubită a provinciei și totodată stindardul purității unui club provincial, care și-a creat un drum spre succese, cu oameni si fotbaliști de o calitate fantastică și care vor rămâne mereu în analele fotbalului românesc. Voi încheia cu finalul imnului Craiovean, imn prin care marele Adrian Păunescu scotea în relief mândria de grup social a Olteniei:

„Oltenie suntem în matca noastră

Oltenie am fost și tot așa vom fi

Iar flamura roș’ galbenă albastră

Se oglindește bine și în Jii

Tot ce avem noi am făcut cu trudă

Și nu trăim din milă și pomeni

Spre binele acestei țări asudă

Și seminția noastră de olteni

Oltenia, eterna Terra Nova

Un cântec care astăzi și-n priviri

Hai Univesitatea, hai Craiova

Tu campioana unei mari iubiri”

Foto: U Craiova 1982-1983

Leave a Reply

Your email address will not be published.