Zi toridă de August 1998. Stadionul „Central” din Craiova începea să se populeze pentru un nou sezon de divizia A, iar fanii olteni visau la un nou titlu după cel din 1991. Venirea ca antrenor a lui Ilie Balaci, plus transferurile unor jucători de top, trezeau noi speranţe în tabăra oltenilor. Universitatea primea vizita Stelei, într-o zi cu soare şi un stadion arhiplin, în prima etapă a campionatului diviziei A.Jucătorii celor două formaţii ieşiseră deja la primele mişcări de încălzire în curtea interioară a „Centralului” craiovean, martor la atâtea succese memorabile ale Ştiinţei. Într-o zonă ceva mai retrasă, şueta dinaintea meciului era întreţinută de Ilie Balaci şi Marius Lăcătuş. Se discuta aprins de fotbalul prezentului, dar mai ales de cel al trecutului. Acela, romantic, cu multe poveşti desprinse din peisajul fotbalului românesc şi internaţional. Degeaba îi spusese Ioan Chirilă că: „Voi fotbaliştii trăiţi din amintiri”, „Minunea Blondă” a Craiovei trăia tot după motto-ul: „Dar, din ce să trăim, nea Ioane? E viaţa noastră, cea scurtă de fotbalist. Fără poveşti simţim că am trăit degeaba!”.„Optarul din Bănie” le adusese aminte celor care-l ascultau, de iureşul oltenesc care eliminase Fiorentina lui Antognoni prin ‘82, una şi aceeaşi echipă care-l înregimentase pe Lăcă imediat după Coppa del Mondo 1990. Şeptarul Stelei, se încălzea cu o ţigară, alături de o ceaşcă de cafea. Nea Ilie rămăsese doar la ţigară. Venise vorba şi de frumuseţile arhitecturale din oraşul familiei de Medici, de Palazzo Pitti, de Ponte Vechio sau de statuia lui David, dar subiectul principal era arta fotbalului practicat de Fiorentina lui Antognoni, Passarella sau Bertoni, pe care magia Craiovei Maxima o pusese la pământ şi probabil o tăvălea şi dacă jucau o miuţă în piazza della Signoria din centrul Florenţei. Da, o echipă a Fiorentinei cu mulţi internaţionali campioni mondiali în ‘82, obligată să continue tradiţia acelui „Calcio Florentin” apărut undeva pe la 1500, când două grupări a câte 27 de jucători concurau pe un teren dreptunghiular cu scopul de a duce o minge la destinaţie sub supravegherea unui judecător. Se spune că nu existau alte reguli decât aducerea mingii în zona stabilită-golul şi o interdicţie-fără omucidere.Oltenia este tărâmul fotbalului unde sângele oltenilor stă să erupă din vase la fiecare discuţie despre fotbalul trecutului, şi unde romantismul izvorât din emoţionalul specific, încă îşi face loc printre paradigmele modernismului uneori pragmatic. Nea Ilie trăia romantic într-o perioadă în care faima Craiovei, cel puţin la nivelul performanţelor, începea să se dilueze. Însă, poveştile trecutului puteau întreţine faima prezentului Universităţii Craiova. Ţin minte că la finalul şedinţei tehnice nea Ilie îşi exprimase o dorinţă: „aş vrea să jucăm ca pe vremea noastră, când de bucurie spectatorii îşi aruncau pălăriile în sus de nu şi le mai găseau”! Meciul cu Steaua se terminase egal, 2-2, dar cu siguranţă Craiova lui Ilie Balaci cu ale sale poveşti, a câştigat multe partide de şuetă fotbalistică, la fel cum câştigară duelurile cu Fiorentina, Leeds United sau Girondins de Bordeaux.Acum, după mulţi ani, subscriu şi eu fostului mare fotbalist că poveştile despre echipe, goluri, fotbalişti sau antrenori, sunt cele care întreţin trecutul tuturor celor care compun marea familie a fotbalului. Ele sunt ca o completare a istoriei cluburilor, cu scopul de a reda suporterilor, dincolo de statistici, o multitudine de întâmplări mai mult trăite, şi mai puţin scrise. Da, pentru că fotbalul s-a născut romantic, iar poveştile despre cel mai frumos joc lasă cale liberă imaginaţiei şi fanteziei pentru a exprima frumosul întâmplărilor, rămase definitiv în conştiinţa universal-fotbalistică.

Sursă: ,,Poveștile fotbalului romantic ” vol. 1, de Florin Fabian

Sursă foto: cotidianul.ro